You are here

Parohia Sfânta Treime și Sfântul Nectarie de Egina

Primary tabs

Sunt părintele Marius Manea de la Parohia Ortodoxă Română din Neuchâtel, Parohie care este din 2004. Eu, împreună cu familia am venit în Elveția în 2008 iar ca preot la acestă Comunitate suntem din 9 martie 2013... un moment de cumpănă pentru Parohia de aici pentru că au avut loc niște schimbări mai mult sau mai puțin plăcute. In trei ani decând suntem la Comunitate, la Parohie am reușit să avem un loc al nostru, cel mai important proiect al Comunității era să aibă o biserică și din decembrie 2013 avem acestă biserică, un loc unde Comunitatea română ortodoxă se poate reuni duminică de duminică ca să se roage împreună și să socializeze. Nu este totul foarte bine definit în această biserică pentru că avem cinci ani de zile termen de plată. Comunitatea protestantă de aici ne-au dat acest termen de a plăti dar ușor, ușor, în sânul acestei Biserici de piatră se construiește biserica ca și Comunitate. Oamenii vin către această Biserică și se formează sau se reformează Comunitatea română ortodoxă de la Neuchatel.

Sperăm ca bunul Dumnezeu să miluiască și să fim din ce în ce mai mulți și din ce în ce mai prezenți și activi.

Doame ajută.